BMW testează camioane LNG pentru logistica internă

Autonomie mare, poluare mai mică, funcţionare silenţioasă: acestea sunt avantajele camioanelor care funcţionează cu gaz natural lichefiat (LNG). Uzina BMW din Regensburg a finalizat un proiect-pilot, în care un camion cu propulsie alternativă a făcut parte, timp de două săptămâni, din lanţul real de aprovizionare.

Gazul natural lichefiat (LNG) are potenţial ca tehnologie de propulsie sustenabilă pentru logistica marilor companii industriale. Acesta este rezultatul unui test-pilot de două săptămâni pe care BMW Group l-a iniţiat şi l-a implementat împreună cu producătorul de camioane Iveco şi compania de transport Duvenbeck. Ca parte a testului, un camion alimentat cu LNG a transportat zilnic motoarele de la uzina BMW din Steyr la uzina BMW Group din Regensburg.

Deoarece gazul natural îşi micşorează volumul în timpul lichefierii, utilizarea LNG în transporturile grele reprezintă un avantaj decisiv: autonomia de funcționare relativ lungă față de alți carburanți alternativi. Astfel, modelul Iveco Stralis NP 400 ar putea parcurge zilnic drumul dus-întors între Steyr și Regensburg cu un singur rezervor. Cu un sistem de propulsie electrică, acest drum de 530 de kilometri ar necesita mai multe încărcări. În general, atunci când se utilizează gaz natural comprimat (CNG), ar fi necesară instalarea unui rezervor cu o capacitate de trei ori mai mare pentru a obține aceeași autonomie de funcționare ca în cazul gazului natural lichefiat (LNG).

Thomas Irrenhauser, responsabil din partea BMW pentru supravegherea operațiunii-pilot, care face parte din proiectul mai larg „Inovație și industrie 4.0”, consideră că LNG este, pe termen lung, „o alternativă semnificativă și durabilă la motorina convențională”. În comparație directă, emisiile de oxizi de azot sunt mai mici cu până la 60%, nivelurile de zgomot în timpul funcționării sunt reduse cu până la 50%, iar emisiile de particule sunt complet neglijabile. „În cadrul dezbaterii privind mediul, camioanele LNG sunt din ce în ce mai solicitate”, spune Mario Männlein, reprezentant al Iveco, partener în cadrul proiectului. La nivel european s-au vândut deja 2.000 de vehicule alimentate cu LNG, în ciuda faptului că rețeaua de stații de alimentare are încă o dimensiune redusă.

Gazul natural poate fi obținut nu numai din combustibili fosili, ci și din surse regenerabile, cum ar fi gestionarea deșeurilor. Înainte de umplerea rezervorului, gazul natural este răcit la o temperatură de aproximativ -130 de grade Celsius. Prin urmare, volumul gazelor naturale este redus la 6%. Înainte de injectarea în motor, gazul lichefiat revine în stare gazoasă printr-un schimbător de căldură..

Sursa :

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.