CNG reprezintă abrevierea de la Compressed Natural Gas, în traducere libera Gaz Natural Comprimat. GNC/GNCV (gaz natural comprimat pentru vehicule) este „gazul natural stocat în recipiente sub presiune, prin comprimare, în scopul utilizării drept combustibil pentru vehicule cu motoare termice”, conform Legii Energiei nr. 123/2012. După comprimare la cca 1% din volumul său, gazul natural rămâne în stare gazoasă și presiunea la care se comercializează ca CNG este de 200 BAR, în recipiente speciale (butelii).

Gazul natural provine din zăcămintele naturale din subsol și se obține prin extracție. Este gazul transportat prin conducte și utilizat în mod curent la aragaz pentru gătit și la centralele termice de apartament pentru încălzirea locuințelor și apă caldă menajeră.